Victor Pițurcă (63 de ani) a recunoscut că a fost dorit de Dinamo, însă a refuzat să meargă acolo pentru că nu ar fi fost primit cu brațele deschise de suporteri. Fostul antrenor din Ghencea a spus de asemenea că Negoiță a salvat Dinamo, dar că acum are datoria să aducă oameni de valoare la club.
Pițurcă vrea să vadă din nou echipe de tradiție în prima ligă: „Cluburile de tradiție trebuie să vină din spate. Alea cu suporteri. Trebuie să promoveze.
Dinamo? Văd că suporterii îl înjură pe Negoiță, dar Negoiță a salvat acest club. Dar Negoiță nu trebuie să uite că acum conduce cel mai mare club din prima ligă. Trebuie oameni de valoare, investiții. Eu vad că au fost investiții, a adus un antrenor valoros, Rednic, și i-a dat mână liberă. Rednic a adus 17 jucători? Poate că trebuia să aducă doar 10 jucători, dar mai valoroși decât ăștia. Dar eu nu prea vreau să comentez ce se întâmplă la alte cluburi. Dinamo și Steaua, clubul Armatei, sunt cele mai mari cluburi din țară.
Ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc are un umor ieșit din cadrul fotbalistic. Cu oameni de genul ăsta ne confruntăm, de asta am ajuns unde am ajuns. Eu cred că e foarte important să vină din spate cluburile de tradiție. Cluburile care au suporteri mulți în spate au dispărut o perioadă, ele trebuie să intre în Liga 2, în Liga 1. Așa se va însănătoși fotbalul.
Ofera lui Dinamo pentru mine a fost foarte serioasă. Dar era imposibil să mă duc eu la Dinamo în momentul ăla. Era foarte greu și pentru că… fac o paranteză. M-a întrebat și Marica dacă să meargă la FCSB, i-am zis să nu facă greșeala asta, că acolo nu e un mediu pentru el și el e dinamovist. O să îl înjure și dinamoviștii și fecesebiștii. Așa aș fi pățit și eu”, a spus Victor Pițurcă, la Telekom Sport.
În februarie 2018, ProSport anunța în exclusivitate că Borcea vrea să-l aducă pe Pițurcă la Dinamo, pe post de manager general. Borcea se afla și atunci în spatele gratiilor, ispășind pedeapsa din Dosarul Transferurilor. Era o perioadă în care Borcea era dispus să revină la Dinamo.
Victor Pițurcă nu a mai antrenat din 2016, când s-a despărțit de Al-Ittihad. De-a lungul carierei, cel care face parte din grupul eroilor de la Sevilla a mai antrenat la Craiova, respectiv în trei rânduri în Ghencea. Până la Mirel Rădoi, Victor Pițurcă era ultimul selecționer de tineret care calificase echipa națională la un turneu final.
Cristi Borcea a fost acționar la Dinamo timp de 17 ani, între 1995 și 2012, timp în care „câinii” au cucerit titlul de patru ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER